Despre mine

Salut!

Numele meu este Victor Diaconescu, iar daca îmi dai voie, vreau să te port cu mine în minunata lume a fitness-ului. Pentru a putea face asta, mai întai, mă gândesc că dorești să afli câteva lucruri despre mine.

M-am născut în Sibiu, un oraș din centrul României, orașul unde profesez zilnic. Am terminat în anul 2015 un master în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport, pasiunea mea pentru sport fiind nemărginita. 

Victor Diaconescu - Personal Trainer

Am început să joc baschet înca de mic, de pe clasa a treia, la juniori, pentru css sibiu. După o perioadă, am plecat la Timișoara, urmând să evoluez pentru echipa lor timp de un an de zile, perioadă în care mi-am dat seama că nu pot sta departe de casa, așa că m-am întors la rădăcini, urmând să joc pentru CSU Atlassib Sibiu în perioada 2011-2014. Am început să practic fitness de pe clasa a 9-a, deoarece îmi doream să îmbunătățesc calitățile fizice, fiind printre cei mai slabi din echipă. Am fost foarte motivat să ajung primul, lucru pe care l-am și reușit, devenind singurul din echipa de juniori care avea să evolueze la o echipă de profesionisti  (CSU Atlassib Sibiu). Dorința de a practica sport a luat viață în mine înca de cand eram mic. Din momentele respective am realizat că doresc să imi petrec viața urmând un stil de viață cât mai sănătos. Între timp fitness-ul a devenit o pasiune și nu am mai reușit să mă dezlipesc de el. Îmi place foarte mult să lucrez cu oameni și mai ales să mă bucur împreuna cu ei de rezultate.

 

Multă lume dorește să se asigure că un antrenor de fitness are sau a avut rezultate cu anumite persoane pe acest plan, înainte de a ajunge să lucreze împreună. Consider ca cel mai bun exemplu este propriul meu corp. Fiecare exercițiu a fost testat de mine, astfel încat știu exact ce grupe musculare sunt antrenate și cât de intens este exercițiul. Am lucrat atât cu femei cât și cu bărbați și am obținut rezultate spectaculoase până în momentul de față. Astfel, doresc să te introduc și pe tine în această lume a sportului în care îmi petrec eu activitatea zilnică. Părerea mea este că oricine poate reuși să aibă rezultate bune dacă își dorește mult lucrul acesta, pentru unii oameni acest lucru fiind mai ușor de realizat, iar pentru alții necesitând un efort mai mare, ținând însă cont de faptul că nimic nu este imposibil. Sper să putem colabora cât mai bine și să ajungi și tu sa fii unul din rezultatele spectaculoase de care am parte în această carieră de instructor de fitness.